Menu

Ce se afla in spatele contului de Facebook al lui Mark Zuckerberg

Pagina de Facebook a lui Mark Zuckerberg, seful celei mai mari retele sociale din lume, arata neobisnuit de bine pentru un om de afaceri atat de ocupat.

Sunt postate fotografii cu familia lui, dar si actualizari despre planurile companiei, precum si videoclipuri amuzante. Iar in cateva randuri a si raspuns unor comentarii.

Dar nu va faceti iluzii: Zuckerberg are o mica armata de angajati care se ocupa de tot ce apare si dispare de pe pagina lui de Facebook.

Potrivit Bloomberg, nu mai putin de 12 angajati citesc fiecare comentariu in parte si decid ce ramane si ce e sters.

De asemenea, o alta echipa se ocupa de tot ce inseamna comunicarea pe pagina lui de Facebook, de la postari la raspunsurile date utilizatorilor. Mai mult, Zuckerberg a angajat si cativa fotografi care sa-l ajute sa-si imbunatateasca imaginea. Unul dintre ei este Charles Ommanney. Pana de curand, el a pozat refugiatii si a publicat imaginile in Washington Post.

Evident, Zuckerberg nu e singurul om de afaceri care are o echipa de oameni ce se ocupa de imaginea lui. Insa ceea ce il face diferit de alti CEO este strategia adoptata.

Daca te uiti pe pagina lui vei vedea o combinatie intre lucruri personale si cele legate de companie. “Nu cred ca exista prea multi CEO care sa se simta atat de confortabil ca Zuckerberg sa imparta cu restul lumii chestiuni de familie si de munca”, a precizat Fred Cook, directorul University of Southern California Center for Public Relations, care a lucrat cu seful Amazon Jeff Bazos si cu regretatul Steve Jobs.

Ideea e ca oamenii pun semnul egal intre Zuckerberg si Facebook: adica daca toata lumea crede ca el este prietenos si inovativ, atunci se vor gandi ca si reteaua sociala pe care o conduce e la fel. Poate ca acest lucru explica de ce echipa lui de PR a vrut sa-l compare de curand cu Iron Man.

In decembrie, Zuckerberg, sotia lui, copilul lor, parintii si cainele au aparut cu totii intr-o serie de clipuri care descriau intreg procesul prin care seful Facebook a trecut ca sa-si duca pana la capat proiectul sau, de a crea un asistent virtual pentru casa lui, pe care l-a numit Jarvis, la fel ca in filmele Marvel cu Robert Downey Jr.

Clipurile au fost filmate din perspectiva lui Zuckerberg, apoi din cea a sotiei Priscilla Chan si din cea a lui Jarvis, a carui voce ii apartine lui Morgan Freeman. Exista si unele momente destul de ciudate: La un moment dat, Zuckerberg ii cere lui Jarvis sa puna un cantec bun de la Nickelback, iar asistenul virtual raspunde ca nu exista asa ceva.

Chiar daca are si mici astfel de scapari, strategia de PR pare ca functioneaza: postarile lui Zuckerberg sunt distribuite de cateva sute de mii de persoane, iar clipul cu Jarvis a fost vizionat de peste 3 milioane de ori.

Fred Cook, directorul University of Southern California Center for Public Relations, marturiseste ca fiul sau il urmareste pe Zuckerberg pe Facebook si e incantat ca pare a fi un tip obisnuit. “Iar daca un pusti de 18 ani crede asta, atunci e o mare realizare”, a punctat Fred Cook.

Jarvis a fost provocarea lui Zuckerberg pentru anul 2016. In acest an, in schimb, el si-a propus sa calatoreasca in fiecare dintre cele 50 de state americane pentru a intelege mai bine fiecare comunitate in parte. Comparativ, in 2011 telul lui a fost sa manance doar carnea care provine de la animalele ucise de el.

Mai mult, seful Facebook a dat tricoul gri pe camasa si sacou, caci are mai mult intalniri ca inainte cu diplomati pentru a-si da seama cum sa-si investeasca imensa avere si ce cauze filantropice sa sustina.

Avand in vedere toate acestea, unii s-au intrebat daca Mark Zuckerberg are in vedere sa candideze la presedinta SUA in 2020. El nu a vorbit in public despre aceasta tema, dar toata campania de PR seamana izbitor de mult cu a unui politician. Ca punct de reper, poate ar trebui sa va uitati pe conturile de social media ale lui Barack Obama.

sursa articol: ziare.com

Comentarii la acest articol:

Articol scris de Laura Barbu

Exit mobile version