Ce trebuie să știi despre TikToc

Mai întâi a fost Vine, apoi Musical.ly, iar acum TikTok. Vine a fost închis la începutul lui 2017, iar Musical.ly a fuzionat cu TikTok în vara lui anului trecut. În acest articol ne vom uita puțin la ceea ce oferă această din urmă aplicație.

Ce este TikTok?

În 2016 s-a lansat în China o aplicație pentru share-uit videouri numită Douyin. Un an mai târziu a fost lansată și în alte țări sub numele de TikTok și curând a început să devină populară în Statele Unite, fiind una dintre cele mai descărcate aplicații.

Cum folosești aplicația?

Deschide aplicația și vei vedea scurte filmulețe care se vor repeta în ecranul „Pentru tine”. Videoclipurile sunt verticale și ocupă întregul ecran. În dreapta vei găsi iconițele pentru like, comentariu și distribuire sub formă de inimă, bulă, respectiv o săgeată.

Derulează în sus pe un video pentru a trece la următorul și poți urmări persoanele cărora le-ai apreciat conținutul, astfel populându-ți feedul. Acestea sunt funcțiile de bază ale aplicației și, dacă ești obișnuit cu Instagram sau Snapchat, restul îți va părea intuitiv. Există o zonă de notificări, fiecare om are propriul profil și semnul plus de jos îți permite să încarci videoul tău – ai la dispoziție și opțiuni de editare video și audio.

Pentru că are la bază Musical.ly, vei găsi în TikTok opțiuni legate de partea audio de care poți profita în diferite feluri. Deja au devenit obișnuite provocările, toate însoțite de hashtagul aferent. Și, datorită formatului scurt, asemănător Vine, utilizatorii găsesc moduri creative prin care să facă filmulețe interesante.

Cine este pe TikTok?

În prezent sunt peste 500 de milioane de utilizatori activi pe această platformă, ceea ce înseamnă mai mult decât populațiile Statelor Unite, Mexicului și a Canadei la un loc; aceștia petrecând, în medie, 52 de minute pe zi în aplicație. În timp ce Snapchat își încetinește creșterea, iar Instagram o continuă în același ritm, TikTok are parte de un mare impact într-un timp scurt, captând atenția generației Z.

Ce tip de conținut este popular aici?

Iată câteva tipuri de postări populare la începutul lui 2019:

  • Dansuri la modă
  • Dansuri nostalgice
  • Lip syncing
  • Duete
  • „dublaje” de film
  • animale simpatice
  • stop motion
  • efecte faciale bizare
  • editări inteligente
  • meme

Ar trebui să se uite brandurile mai atent la această aplicație?

Da – însă trebuie să aibă o execuție pe măsură. Pe baza exemplelor de mai sus este clar că postările de brand nu prea au ce căuta aici. Platforma este încă nouă, iar conținutul este în stadiul de autenticitate. Așadar, pentru ca un brand să fie autentic pe TikTok, acesta va trebui să se alieze cu un influencer sau să folosească sistemul de promovare al platformei. Companiile care au produsul potrivit pentru audiența tânără de aici pot începe chiar acum să caute oportunități de creștere în TikTok.

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl