[dropcap]D[/dropcap]e trei zile, mai exact de pe 26 octombrie, tot Facebook-ul s-a transformat într-o grădină zoologică, în care sunt însă numai girafe, care mai de care mai simpatice. În fiecare moment, tot mai apărea câte-un prieten sau un prieten al unui prieten care își schimba poza de la profil cu poza unei girafe. Mulți s-au tot întrebat despre ce este vorba, iar de ieri, a fost elucidat misterul.
Totul face parte dintr-un joc, în care un utilizator Facebook le dă o ghicitoare prietenilor săi, iar cei care nu ghicesc trebuie să își schimbe poza de la profil cu poza unui animal cu gâtul lung, ghici girafă ce-i.
Textul mesajului postat de utilizatorii care dau mai departe ghicitoare sună cam așa:
Mi-am schimbat poza de profil cu cea a unei girafe. Am încercat să dezleg o ghicitoare și am greșit. Încearcă marea provocare a girafei. Ideea e că eu vă dau o ghicitoare. Dacă o ghicești, îți poți păstra poza de profil. Dacă nu, trebuie să îți schimbi poza de profil cu cea a unei girafe pentru 3 zile. Dați-mi mesaj privat cu răspunsul, pentru a nu-l divulga.
Iată și ghicitoarea: Este 3 dimineața, sună la ușă și te trezești. Musafiri pe nepusă masă. Sunt părinții tăi și au venit să luați micul-dejun împreună. Ai gem de căpșuni, miere, vin, pâine și brânză. Care este primul lucru pe care îl deschizi?
Acest joc este un exemplu perfect de ce înseamnă viral, pentru că de la un capăt la altul, Facebook-ul a luat foc și s-a împânzit de utilizatori cu poze de profil din care rânjesc simpaticele animale. La o simplă căutare pe Google, după ”giraffe riddle on Facebook”, aflăm că despre această manie au scris cei de la The Tekegraph, The Mirror, Chicago Tribune, Examiner și mulți, mulți alții. Însă, cine este în spatele acestui joc care, în doar 3 zile, a reușit să creeze o asemenea isterie?
Numele lui este Andrew Strugnell, un video blogger din Noua Zeelandă, potrivit CBC, care, prin intermediul canalul său de youtube, își provoacă mereu prietenii online cu astfel de jocuri. Numai că niciodată o provocare de-a sa nu a avut atât de mult succes. Văzând cât de popular este jocul său, Strugnell a făcut imediat o pagină de Facebook, The Great Giraffe Challenge, dar și un site , cu ajutorul căruia poți imediat să vezi dacă ai dat răspunsul corect la ghicitoare.
Răspunsul a fost dat între timp de toate publicațiile care au scris despre acest joc: primul lucru pe care trebuie să-l deschizi sunt ochii.
Oricum, Strugnell a apelat la promovarea plătită a postărilor despre această provocare, de pe pagina sa de Facebook și, deși postările sale nu au mai mult de câteva zeci de like-uri, câteva zeci de share-uri și câteva sute de comentarii – explicația fiind că fiecare punea pe pagina sa personală ghicitoarea, fără să dea share, de aici și greutatea cu care a fost identificat autorul (CBC a fost prima publicație care a menționat numele lui Strugnell) -, pagina de Facebook The Great Giraffe Challenge a reușit să adune peste 70.000 de like-uri în numai 3 zile. Pagina a fost creată tot pe 26 octombrie și în trei zile au fost 20 de postări, care au strâns mii de comentarii și zeci de mii de like-uri.