Menu

Cum să creezi un raport social media

raport social media

Crearea unui raport social media este o sarcină obligatorie pentru orice specialist. La prima vedere poate părea o activitate de rutină – iei datele din uneltele pe care le folosești, le pui pe cele mai bune într-un Excel și le aranjezi frumos, apoi trimiți rezultatul colegilor sau șefului.

Adevărul este că raportarea este una dintre cele mai importante părți ale marketingului prin social media și are nevoie de atenția cuvenită. Fără rapoarte ai merge legat la ochi – acestea îți arată ce a mers bine și ce nu și îți arată punctele slabe sau forte ale strategiei tale.

Rapoartele făcute „din mers” sunt esențiale pentru a îți evalua strategia, căci îți arată progresul pe care îl faci. Însă poți face și rapoarte unice pentru a analiza campanii sau concursuri care nu sunt repetitive. Pe baza acestora se iau deciziile de marketing.

Indiferent de tipul de raport social media creat, la bază sunt aceleași lucruri. Iată 5 pași de urmat pentru a genera orice tip de raport de la zero.

1.Stabilește-ți țintele

Înainte de a face ceva trebuie să înțelegi ceea ce faci. Un raport social media cuprinzător dedicat activității tale va reflecta dacă ți-ai atins sau nu țintele, cum funcționează strategiile și ce succese ai. De asemenea, va oferi explicații pentru eșecuri și îți va arăta cum să le rezolvi.

De exemplu, datorită raportului tău, tu și echipa ta puteți descoperi o scădere în rata de engagement în noiembrie și să o atribuiți fie unei schimbări a strategiei de conținut, fie unei schimbări de anotimp.

În cazul rapoartelor specifice, pentru a le face cât mai utile, trebuie să pui o întrebare anume. De exemplu, un raport concentrat pe o campanie de marketing ar putea pleca de la întrebarea „A creat această campanie conversații spontane în cadrul grupului țintă de bărbați tineri, cu vârste între 15 și 34 de ani, interesați de sport?” Un raport de cercetare ar putea întreba „Ce își doresc mileniali care trăiesc în orașe mari de la un furnizor de servicii de internet?”

2.Stabilește destinatarul raportului

Cine va primi acest raport social media? Cum îl poate ajuta? Gândește-te la deciziile pe care le va influența acest raport.

  • Directorul de vânzări vrea să vadă câte leaduri vin din rețelele sociale?
  • Echipa de gestionare a comunității dorește să afle cât de eficientă e strategia lor?
  • Vrei să-ți convingi directorul de marketing să investească în producția de video?

Acestea sunt doar câteva întrebări de care te-ai putea lovi. După cum se poate observa, stabilirea țintelor și a destinatarului raportului sunt interdependente – cine are nevoie de date și de ce sunt cele mai importante întrebări în jurul cărora să-ți construiești raportul.

3.Stabilește intervalul de timp

Perioada asupra căreia se face raportul depinde de scopul acestuia. Cele mai utilizate intervale sunt: săptămânal, lunar sau la 90 de zile. În acest moment va trebui să te gândești la modul în care îți vei evalua progresul. Vrei să compari performanța cu luna precedentă? Sau poate vrei să compari cifrele cheie cu cele ale aceleiași luni din anul precedent.

4.Decide ce indicatori vei folosi

Acum că știi de ce faci acest raport social media, te poți gândi la ce informații vei include. Acesta este fundamentul raportării, iar platformele sociale prezintă o multitudine de indicatori care te pot copleși, ca să nu mai vorbim de informațiile oferite de alte unelte.

Știind scopul, te poți concentra pe un set specific de indicatori care să arate succesele și scăpările campaniei. Iată pe ce te-ai putea concentra:

Volumul de conținut – acesta este cel mai simplu mod de a arăta că îți faci treaba. Împreună cu alte date, volumul de conținut îți permite o analiză mai bună a rezultatelor campaniei.

Expunere – indicatorul de impact îți poate oferi informații despre mărimea audienței tale. Nu trebuie să cazi în capcana numărului de urmăritori sau de abonați, e mai important să știi câte persoane chiar văd conținutul creat de tine.

Interacțiuni – acest indicator îți permite să analizezi cantitatea și cantitatea interacțiunilor pe care postările/conturile tale le are. Aceste date arată dacă brandul a crescut sau nu; cele mai multe platforme sociale au pus interacțiunile în centrul algoritmilor lor – cu cât ai mai multe interacțiuni, cu atât crește vizibilitatea brandului.

Audiența – Poți vedea multe informații despre audiență, cum ar fi: cine participă la conversații, unde se află aceștia, când sunt activi, ce limbi vorbesc ș.a.

Clickuri și trafic – nu în ultimul rând, vei dori să atragi clienți pe site-ul tău. Pentru a măsura aportul avut de rețelele sociale în acest caz trebuie privit la clickurile pe linkurile de acolo.

Date de ascultare socială – aceste informații pot fi incluse într-un raport recursiv – de exemplu, date de monitorizare a brandului, care pot fi alăturate celor de engagement și reach. Poți pregăti un raport social media și pentru ocazii speciale, cum ar fi studii de piață sau monitorizări de campanii.

5.Designul raportului

Acesta ar putea fi pasul cel mai complicat – organizarea tuturor informațiilor într-un mod logic și ușor de înțeles. Iată câteva sfaturi generale, relevante pentru orice raport:

  • Nu copleși cititorul! Nu înghesui în raport toate informațiile disponibile pe o singură pagină. Dacă este într-adevăr nevoie de toate acele date organizează-le pe secțiuni.
  • Fă grafice cu informațiile importante! Să spunem că compari impactul de acum cu cel din luna precedentă și observi o creștere semnificativă. Marchează acest lucru într-un mod colorat.
  • Insights pe care se poate lucra. Include segmente de tipul „Top 5 postări” în materie de impact, engagement și clickuri pentru a vedea care sunt activitățile cele mai eficiente.

Cea mai rapidă cale de a face un raport social media este prin utilizarea Google Sheets sau Google Docs. Dacă ai nevoie de ceva mai pretențios îți poți crea un șablon în Photoshop sau altă unealtă (Venngage, Infogram etc.).

Bineînțeles, atunci când folosești o unealtă pentru a gestiona conturile social media, o poți utiliza și pentru a genera rapoarte, însă cu un minus: din aceste rapoarte ar putea lipsi date importante sau s-ar putea găsi informații irelevante pentru destinatar. Cu alte cuvinte, pentru personaliza un raport social media în funcție de ținte va trebui să îl faci chiar tu. Deși pare o sarcină complexă și dificilă, crearea unui raport social media poate fi făcută în pași simpli!

Comentarii la acest articol:

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Exit mobile version