Facebook Messenger devine o platformă online cu aplicaţii şi moduri de interacţiune mai bogate

Facebook nu a reuşit să convingă utilizatorii să instaleze interfaţa alternativă Home şi cu atât mai puţin să cumpere telefonul pe care l-a dezvoltat împreună cu HTC, însă compania nu-şi abandonează planul de a deveni cel mai important jucător al mediului online. În cadrul conferinţei F8, Facebook a anunţat că reţeaua sa de mesagerie este acum o platformă online, aceasta permiţând integrarea unor servicii variate direct în cadrul interfeţei pe care am folosit-o până acum doar pentru mesaje.

Atunci când compania a anunţat că va separa serviciile de mesagerie de aplicaţia principală Facebook şi le va oferi doar în cadrul produsului dedicat Messenger, utilizatorii au strâmbat din nas deoarece erau forţaţi să folosească încă un produs software suplimentar. Iniţiativa nu a limitat însă succesul Messenger, reţeaua de mesagerie Facebook având acum peste 500 de milioane de utilizatori, iar această separare a fost doar primul pas al procesului de transformare a acestui serviciu simplu în ceva mai complex.

11057096-1411319665843613-1449664877-n

În cadrul conferinţei sale F8, Facebook a dezvăluit că Messenger a devenit o platformă online în adevăratul sens al cuvântului, facilităţile actuale de mesagerie text/audio/video urmând să fie completate cu o gamă virtual nelimitată de servicii. Producătorii de aplicaţii pentru telefoane sau tablete vor putea scrie extensii care să valorifice noile interfeţe software de programare anunţate de Facebook, iar acest lucru va permite extinderea funcţiilor acestor produse software direct în cadrul clientului Messenger.

11057177-1546289368970802-621962596-n

În acest moment, Facebook a anunţat 40 de parteneri care au deja pregătite aplicaţii actualizate care sunt capabile să folosească noul serviciu, acestea urmând să fie disponibile în zilele următoare. În mod deloc neaşteptat, în afară de Weather Channel, Imgur şi ESPN, restul sunt aplicaţii orientate în principal către conţinutul vizual şi permit trimiterea de poze editate, emoji, mici desene şi aşa mai departe. Aplicaţiile vor putea fi instalate direct din interfaţa Messenger, instrumentele de dezvoltare oferite de Facebook permiţând integrarea directă şi transparentă cu Apple App Store şi Google Play.

Toate aceste noutăţi îmbunătăţesc în general comunicarea dintre utilizatori, însă Facebook are planuri mai ambiţioase. Businesses on Messenger va extinde aceste noi facilităţi de integrare în alte direcţii, companiile putând interacţiona cu utilizatorii pe aceeaşi cale.

10333119-1426895680943837-1788188691-n

În acest moment, Facebook testează Businesses on Messenger cu două companii (Zulily şi Everlane), însă finalizarea acestei componente va deschide uşile tuturor celor interesaţi. Pe această cale, magazinele online vor putea trimite informaţii despre starea şi livrarea comenzilor, băncile vor putea trimite mesaje informative cu tranzacţiile curente iar companiile aviatice vor trimite mesaje importante legate de zborul ales. Evident, componenta de mesagerie efectivă nu va lipsi, companiile putând oferi astfel servicii de asistenţă care se integrează direct în cadrul Messenger. Platforma pentru business nu va fi disponibilă însă imediat, aceasta urmând să fie lansată în cursul săptămânilor următoare.

10734313-913483538682703-1802322266-n

Sursa: go4it.ro

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl