Menu

Facebook permite accesul de pagini în grupuri

Pe măsură ce algoritmul Facebook se tot schimbă, limitând într-un fel sau altul expunerea pe care un brand o poate avea în această rețea, inginerii anunță și un mod prin care ar putea fi câștigat un plus de awareness. Acesta se va realiza permițând accesul de pagini în grupuri.

Cu puțin timp în urmă, Facebook  a decis să permită accesul pentru Pagini în grupuri și să le ofere posibilitatea de a publica și interacționa cu celelalte postări.

pagini în grupuri

Un oficial de la Facebook a declarat următoarele lucruri în legătură cu schimbarea: „Oamenii ne-au transmis că își doresc să interacționeze cu persoane publice, organizații non-profit etc. într-un cadru mai intim. În trecut am introdus abilitatea Paginilor de a crea Grupuri pentru a putea comunica mai bine cu comunitățile lor. Acum testăm posibilitatea Paginilor de a adera la Grupuri existente.”

Noua opțiune a fost observată de expertul în marketing Mari Smith și ar putea fi un nou mod prin care companiile să își echilibreze pierderile generate de reachul tot mai scăzut al platformei Facebook.

Vom vedea mai multe pagini în grupuri de acum înainte?

Abilitatea de a interacționa în grupuri ca Pagină oferă o alternativă de generare de expunere și brand awareness în comunitățile relevante. În prezent, opțiunea de „Permite Paginilor să solicite accesul în grup” este activă în mod implicit și poate fi dezactivată dacă administratorul grupului dorește acest lucru.

Chiar dacă nu este o schimbare majoră și nu va aduce înapoi traficul pierdut din cauza algoritmului, este un demers interesant, de luat în considerare pentru marketeri și o opțiune în plus de a atrage atenția asupra companiei tale.

Comentarii la acest articol:

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Exit mobile version