[dropcap]Ț[/dropcap]i s-a întâmplat să postezi ceva și din grabă sau neatenție să ”mănânci” o literă, să pui o virgulă greșit să faci orice altă greșeală de ortografie, dar să îți dai seama de ea numai după ce ai apăsat butonul ”postează”? Cred că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat măcar o dată acest lucru și era extrem de frustrant că nu puteai corecta greșeala, ci trebuia să stai aceasta pe peretele paginii de Facebook, ca și cum erai pedepsit să ți-o porți în frunte. Dar lucrurile s-au schimbat!
De joi, utilizatorii își pot edita postările, fără să piardă comentariile, like-urile și tot ce ține de interacțiunea pe Facebook pentru postul respectiv. Însă, toate schimbările făcute vor fi vizibile atât pentru cel care le-a făcut, cât și pentru utilizatorii care îl urmăresc. De altfel, Facebook a explicat că unul dintre motivele pentru care a introdus atât de greu această funcție de editare a fost riscul mare ca un utilizator să schimbe complet postul inițial, la care comentaseră diferiți utilizatori. Însă, cei de la Facebook au găsit o soluție prin care să minimizeze riscul de a te trezi că ai răspuns la întrebarea ”Vă place când plouă?”, iar acel răspuns să apară ulterior la postul ”Ați fost înșelat/ă?” – ei au făcut disponibil istoricul modificărilor, al editărilor pentru fiecare post în parte. În ceea ce privește aplicația Facebook pentru mobile, acest update este valabil doar pentru terminalele cu android; pentru cele cu iOS va fi disponibil în scurt timp.
Dar cum se poate edita o postare? Foarte simplu – este suficient să faceți un click în colțul din dreapta sus și să alegeți edit. Apoi, nu vă rămâne decât să corectați textul și gata, misiune îndeplinită!
Anul trecut, Facebook a dat posibilitate utilizatorilor de a edita comentariile, însă de multe ori problema era la postări, pentru că chiar dacă rectificai greșeala printr-un comentariu, postul era cel care apărea în timeline-ul celorlalți de fiecare dată când cineva mai comenta ceva sau mai dădea un Like. Această funcție este disponibilă la Google+ de foarte mult timp și funcționează aproape la fel, ceea ce i-a făcut pe mulți să spună că Facebook i-a copiat pe cei de la Google.
Până la urmă, nici nu contează cine pe cine a copiat, ci contează că utilizatorii au primit ceea ce tot cereau de multă vreme.