Menu

Folosirea inteligenței artificiale în social media poate afecta deciziile de marketing?

Acum două decenii, inteligența artificială era doar un subiect de domeniul SF. Prezentă în filme de success precum Terminatorul sau Matrix, ideea că un calculator ar putea deveni suficient de puternic încât să simuleze creierul uman există încă de prin anii ’40.

Fără să intrăm în dezbaterea legată de potențialele pericole ale unei astfel de tehnologii, putem discută despre ce rol ar putea juca inteligența artificială înmarketing în următorii câțiva ani.

Folosirea inteligenței artificiale în social media poate afecta deciziile de marketing?

 

Algoritmii folosiți de Facebook, Instagram, Google și Twitter 

Executivii platformelor de social media rareori dezvăluie felul în care inteligența artificială este folosită în algoritmii de analiză. Cel mai mult am aflat atunci când Alphabet a explicat felul în care funcționează algoritmii YouTube, după ce anul trecut corporațiile au boicotat reclamele pe această platformă.

De obicei, un algoritm de invătare automată ține de câteva reguli simple care definesc o sarcină. Implementat adesea printr-o rețea convolutională prin mai multe iterații, programul de inteligență artificială învață singur cum să indeplinească sarcinile cât mai bine.

Acest lucru e ușor explicat prin folosirea inteligenței artificiale în recunoașterea imaginilor. De exemplu, dacă dai unui bot 10.000 de poze cu mașini și îi spui că aceasta este o masină, bot-ul va găsi asemănări (bazate pe pixeli în acest exemplu) și va învăța singur cum arată o mașină. Atunci când va primi o fotografie pe care nu a mai văzut-o, el își va putea da seama dacă reprezintă o mașină sau nu.

Acesta este un exemplu mult simplificat, dar ne ajută să înțelegem conceptele de bază ale felului în care funcționează inteligența artificială. Pentru a-și dezvolta algoritmii, platformele de social media folosesc o rețea neurală artificială care găsește propriul sens în felul în care asemănările între date reprezintă ceva real.

Un astfel de algoritm căruia îi este dată o sarcină poate găsi și urmări postările cu cele mai multe interacțiuni și să folosească propria strategie să prezinte utilizatorilor postări pe care bot-ul le consideră mai atractive pentru ei.

Personalizare prin Big Data Analytics 

Inteligența artificială permite rețelelor de social media să devină versiuni personalizate ale utilizatorilor. Dacă ești obsedat de automobile, Facebook AI care îți analizează datele îți va umple feed-ul cu postări pe această temă. Dacă ai avut vreodată senzația ciudată că social media te cunoaște mai bine decât te cunoști tu însuți, aceasta ar putea fi explicația.

Acest lucru îți poate afecta deciziile de marketing prin target-area publicului țintă. Umanizarea brand-ului este un pas în direcția corectă. Folosește-te de targeting personalizat pentru a te bucura de  beneficiile aduse de algoritmii de inteligență artificială în social media. Primul pas este să te concentrezi pe interesele individuale ale publicului țintă. Astfel îți vei putea mări șansele ca postările să apară în news feed-ul persoanelor potrivite.

Al doilea pas ar fi să te gândești cum ai putea converti aceste afișări în interacțiuni. Pentru a se folosi de inteligența artificială în avantajul lor, experții în digital marketing ar trebui să investească cât mai mult în cercetarea publicului țintă.

Microtargeting prin strategie globală și asigurarea viabilității 

În ziua de azi, social media necesită un echilibru între microtargeting și strategizarea globală. Pentru cele mai bune rezultate trebuie să te concentrezi mai întâi pe nivelul individual. Totuși, ține minte că reprezinți o afacere cu un mesaj clar de marketing. Ia exemplul Adidas, care a postat meme #Gains pe pagina lor de Facebook. Cu siguranță au ajuns la publicul țintă la nivel de microtargeting și poate chiar le-a crescut engagement-ul. Însă nu își doresc să devină următoarea pagină de meme-uri, așa că își vor păstra profesionalismul brandului de sport deja cunoscut.

Folosirea inteligenței artificiale ar trebui să fie o prioritate dacă urmărești viabilitatea strategiei de social media marketing. Datele nu mint, așa că nu neglija felul în care acestea se schimbă în funcție de micile ajustări pe care le faci și incearcă să experimentezi cu câteva postări pentru a găsi strategia cu cel mai mare impact organic. Pentru a avea succes e nevoie de o continuă examinare și adaptare a procesului în funcție de rezultatele analizelor.

Progresele inteligenței artificiale ne pot afecta viața de zi cu zi 

În presă sunt raportate tot felul de incidente legate de AI, cum ar fi chat-bot-ul Facebook care și-a creat propriul limbaj. În schimb cele legate de progresul acestei tehnologii sunt mai rare.

Motivul principal ar fi că, dacă se va face o descoperire importantă, probabil am afla răspunsul la întrebarea dacă inteligența artificială este sau nu catastrofală pentru omenire, așa cum a prezis Elon Musk.

Dar asta nu inseamnă că nu există deloc inovație în algoritmii de învățare automată care ne influențează atât de mult viețile.

Reclamele DeepMind, AplhaGo Zero și How Online se vor schimba 

Una dintre cele mai mari știri legate de IA a fost triumful AlphaGo în fața campionului la jocul Go. În schimb, cel mai nou membru al familiei AlphaGo de la DeepMind, AlphaGo Zero, a fost mai puțin băgat în seamă.

Acesta este o iterație a algoritmului AlphaGo care a învățat Go doar jucând împotrivă lui însuși, fără să aibă cunoștințe anterioare. Acest algoritm pare să deschidă calea către IA care ar putea învăța singur ce este o mașină, fără să trebuiască să vadă mai întâi 10.000 de imagini cu mașini.

Având în vedere ce implică această tehnologie în advertising-ul online, ne putem închipui cum s-ar putea transforma în viitor peisajul de digital marketing media. Închipuie-ți un tool IA pe o platformă de social media care este capabil să aleagă care din postări e cea mai potrivită pentru a fi promovată, în funcție de publicul țintă. Într-un fel, asta deja se întâmplă, dar cu ajutorul IA rezultatele vor fi chiar mai bune. Cum ar fi să ai un bot care poate scrie postări de unul singur? 

Inteligența artificială nu înseamnă sfârșitul pentru social media marketing 

Chiar și peste 10 ani, când IA bots vor fi capabili probabil să creeze tot conținutul și să opereze toate profilele de social media mai bine decât ar fi putut oamenii, social media marketing tot va mai există.

Sensul va fi puțin schimbat, insă, cel puțin în viitorul apropiat, încă va fi necesară prezența umană pentru a opera bots și pentru a asigura că totul funcționează cum trebuie.

Deocamdată, exceptând scenariul sumbru în care compania ta de digital media marketing ar putea fi inlocuită de bots AI, poți folosi inteligența artificială în avantajul tău. Folosește datele, analizează publicul, ocupă-te atât de individ cât și de grupuri și fă în așa fel încât clienții să fie satisfăcuți de munca ta. 

Laurențiu Barbu
Social Media Specialist
Tel. 0769.656500
laurentiu.barbu@socialmedia.ro

1
Dacă ai o afacere și vrei să afli mai multe despre serviciile de promovare prin Social Media lasă-ne numărul tău de telefon și te vom contacta imediat:
Număr de telefonyour full name
Previous
Next
Comentarii la acest articol:

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Exit mobile version