Menu

Petiția împotriva integrării Google+ cu YouTube a strâns 190.000 de semnături

[dropcap]I[/dropcap]ntegrarea forțată între serviciul de social media al Google și site-ul său de video sharing, YouTube, continuă să producă revoltă printre utilizatori.

Astfel, utilizatorii au făcut o petiție, pe Change.org, prin care arată că sunt împotriva deciziei Google de a integra cele două produse. Până acum, petiția a strâns aproape 190.000 de semnături(în momentul publicării acestui articol erau 189.954 de semnături).

Petiția a fost postată pe 7 noiembrie și a primit aproape 50.000 de semnături în prima zi. Obiectivul petiției a fost să atingă numărul de 200.000 de semnături, ceea ce se va întâmpla, poate, chiar azi.

”Google ne forțează să ne facem conturi de Google+ și ne invadează viața noastră socială pentru a putea comenta un video de pe YouTube și încearcă să ne ia profilurile noastre anonime”, scrie creatorul, anonim, al petiției. ”Ei încearcă de asemenea să ne cenzureze dacă nu împărtășim aceea viziune asupra lumii ca și ei.”

Printre cele 190.000 de semnături se găsesc și nume importante, inclusiv Jawed Karim, unul dintre co-fondatorii YouTube. Acesta a scris pe contul său de YouTube, pe care mai are doar un video postat pe 23 aprilie 2005, ”Why the fuck do I need a Google+ account to comment on a video? (De ce d..cu am nevoie de un cont de Google+ ca să comentez la un video?)”. Apoi, el și-a schimbat avatarul cu o poza în care apare scris: google+ sucks.

Obiectivul acestei integrări ar fi, conform declarațiilor celor de la Google, ”curățarea” site-ului YouTube de comentariile licențioase, fiind cunoscut faptul că YouTube este faimos pentru astfel de comentarii, dar și să promoveze discuții mult mai personale pe această platformă.

”În topul listei de comentarii le veți vedea pe acelea care vă interesează, de la creatorul clipului video până la personalități sau oameni din cercurile voastre de Google+”, se explică în blogul oficial al companiei. Însă mulți spun că această mișcare are ca obiectiv numai popularizarea rețelei de socializare a Google.

Google nu oferă prea multe detalii despre ”gradul de ocupare” al Google+, dar dă câteva informații vagi despre activitatea de pe site. Înainte de integrarea cu YouTube, Google a amintit de 540 de milioane de utilizatori care au ”ceva activitate” în fiecare lună. Acum, că utilizatorii YouTube vor fi adăugați și în Google+, numărul va crește extrem de mult, dar interesant ar fi să știm care este numărul utilizatorilor care chiar și-au dorit să adere la această rețea.

Comentarii la acest articol:

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Leave a Reply

Exit mobile version