Menu

Trei întrebări esențiale pe care ar trebui sa i le adresați unui potențial social media manager la interviul de angajare

Se vorbeste intruna despre social media marketing si despre beneficiile pe care promovarea in social media le are pentru un brand sau o companie. Se spune chiar ca daca azi nu esti prezent in social media, nu existi. Sunt din ce in ce mai multe companii care inteleg importanta acestui tip de promovare, astfel ca se cer din ce in ce mai multi specialisti in acest domeniu. Dar, cum social media este inca un domeniu cu multe necunoscute, fiind inca la inceput, poate fi dificil sa recrutezi un social media manager. Exista insa si in social media, asa cum exista in orice domeniu, cateva abilitati pe care ar trebui sa le aiba cei care vor sa lucreze in domeniu.

Iata care sunt cele trei intrebari esentiale la care un candidat pentru postul de social media manager ar trebui sa stie sa raspunda:

1. Cunosti regulile jocului?

Social media marketing este un domeniu mereu in schimbare. Acest proces implica practic incercarea de a utiliza un serviciu gratuit pentru a ajunge la clienti noi, pentru a creste expunerea si awarness-ul brandului si, evident, pentru a face bani si a avea un ROI (recuperare a investitiei) cat mai bun. Chiar daca site-urile de social media sunt fericite sa gazduiasca business-uri, in conditiile in care prezenta lor inseamna si bani, dar si o experienta mai buna pentru utilizatorul final, atunci cand suspecteaza o firma ca utilizeaza metode necinstite pentru a-si elimina competitia, acesta este imediat trecut pe lista neagra. Metodele necinstite sunt cumpararea de followers si de review-uri si plagierea continutului, astfel ca niciun social media manager bun nu ar trebui sa incurajeze astfel de tactici care, in ultima instanta, nu fac decat rau business-ului respectiv. Atunci cand intervievati un canditat pentru un astfel de post, intrebati-l cat de confortabil se simte cu aceste tactici, daca le-ar folosi, chiar si in cazul in care i s-ar cere si puneti-l sa argumenteze raspunsul. Daca va spune ca nerespectarea regulilor iese din discutie si poate explica de ce sustine acest lucru, atunci stiti sigur ca aveti de-a face cu un om care intelege cum functioneaza site-urile de social media si cum acestea se asteapta ca un business sa se comporte.


2. Ce bloguri sau site-uri citesti?

Social media evolueaza tot timpul, iar un social media marketing eficient poate semana un pic cu incercarea de a nimeri o tinta in miscare. De exemplu, Google+, care a fost lansat la sfarsitul anului 2011, a devenit pana in 2012 un instrument folosit de 40% din business-uri, potrivit unui studiu sponsorizat de Social Media Examiner. Acest lucru inseamna un mare castig pentru un serviciu relativ nou. Dar asta e modul in care social media functioneaza – blogurile si site-urile pot urca pe culmile succesului sau pot muri intr-o clipa. Un social media manager bun trebuie sa tina pasul cu schimbarile din acest domeniu, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie mereu informat, sa citeasca mereu analize, teorii si opinii despre social media. Astfel, raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa contina o lista generoasa de site-uri si bloguri de renume, iar candidatul sa poata explica de ce le urmareste.

3. Te pricepi la scris?

Sa fii un social media manager inseamna mai mult decat sa postezi pe Facebook si Twitter in fiecare zi. Ai nevoie de continut ca sa rezisti, iar continutul trebuie sa fie bun, altfel risti ca postarile tale sa nu fie decat niste postari publicitare sau doar o informatie scrisa de altcineva pe care tu o distribui pe conturile tale. Un social media manager trebuie sa fie in stare sa scrie, si sa scrie bine, reusind astfel sa creeze un continut constant si interesant, dar care sa aiba cuvintele cheie necesare si, nu in ultimul rand, care sa aiba si legatura cu business-ul pentru care scrie. In acest caz, un candidat pentru un astfel de post ar trebui sa fi scris inainte, daca nu ca profesie, pentru o publicatie, macar pe blogul lui personal. Daca nu a scris niciodata, inainte de a-l angaja, dati-i un test de scris, pentru a-i vedea stilul si daca are sau nu abilitati in aceasta zona.

Desi pot parea trei intrebari simple, raspunsurile la acestea pot fi edificatoare, pentru ca aceste intrebari ar trebui sa duca discutia mult mai departe si sa va puteti face o idee despre cat de competent este candidatul respectiv. Exista multi asa-zisi, de cele mai multe ori auto-proclamati, “social media guru”, asa ca un interviu cat mai bun va poate dezvalui care este adevarata competenta in social media marketing a candidatului respectiv.

Comentarii la acest articol:

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Leave a Reply

Exit mobile version