Menu

Cum se va schimba marketingul în 2019

marketingul de calitate

Marketingul de calitate nu apare din nimic. Cele mai bune strategii se nasc din atenția la lucrurile cele mai importante pentru oameni și cum nevoile lor se schimbă de-a lungul timpului. Într-o societate bazată pe consum nu este suficient să fii cel mai sonor brand sau cel care cheltuie cel mai mult. Trebuie și să știi să asculți!

Gândește pozitiv!

Trăim vremuri care ne pun mereu la încercare și oamenii încearcă să fie mai pozitivi. Încercăm să oferim mai mult din timpul nostru oamenilor la care ținem și produselor care ne fac să ne simțim bine. Brandurile trebuie să se gândească la rolul pe care îl au în crearea de experiențe pozitive. Companiile vor acorda mai multă importanță contextelor și mediilor în care oamenii se simt bine.

Contextul e rege – și brandurilor va trebui să le pese mai mult de locurile în care le apar produsele.

Construiește conexiuni autentice!

Autenticitatea te ajută să construiești relații mai apropiate cu oamenii. Este mai mult decât simpla construire a unui brand, ci este creare unei punți de legătură.

În 2019 vom vedea mai multe companii care să arate pentru ce valori luptă. Asta nu înseamnă că trebuie să abordeze fiecare subiect de la știri. Înseamnă să arăți lucrurile de care îi pasă brandului tău și să demonstrezi că îți pasă. Aproximativ un sfert (24%) din populația din UK crede că valorile, acțiunile și reputația unui brand sunt la fel de importante precum calitatea și funcțiile produselor lor.

De exemplu, magazinul Waitrose & Partners din Marea Britanie se pricepe de minune la asta. Ei fac orice pentru a-i ajuta pe oameni să conștientizeze ceea ce consumă investind în programe destinate acestui scop. Înainte de sărbătorile din 2018 ei și-au luat angajamentul să elimine sclipiciul din toate produsele lor până în 2020 din cauza pagubelor pe care acesta le aduce mediului înconjurător și îl vor înlocui cu alternative biodegradabile care nu conțin plastic. Acest magazin nu doar spune că îi pasă de calitatea vieții oamenilor, ci o și arată.

Inspiră-i pe ceilalți!

Lacoste sunt cunoscuți pentru crocodilul lor emblematic. Dar, la începutul lui 2018, ei l-au schimbat cu animale pe cale de dispariție. Colecția le-a reamintit oamenilor de problema faunei lumii și, astfel, s-a vândut integral în 24 de ore.

Acesta este un exemplu foarte bun de valoare a unui brand folosită pentru a inspira clienții. Într-un studiu recent făcut de Conran Design Group și Adoreboard, directorul general Thom Newton a subliniat că „dacă se creează o punte de legătură între branduri și consumatori se pot obține beneficii mai mari pentru ambele părți. Apelând la emoțiile umane, brandurile vor putea să ofere conținut, produse și experiențe digitale relevante”. „În definitiv, acest lucru aduce brandul mai aproape de nevoile clienților lui”, spune Chris Johnsyon, directorul general al Adoreboard.

Oamenii așteaptă mai mult de la companii: scopuri mai mărețe, mai multă pasiune și un impact mai puternic asupra societății. Aceste lucruri sunt la fel de importante atât în comunicarea online, cât și în cea offline, căci aceste aspecte se completează reciproc tot mai mult. Gândește-te cum poți asculta nevoile oamenilor, comunică în consecință și construiește legături solide cu clienții!

Comentarii la acest articol:

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Exit mobile version