Şeful operaţiunilor din Europa ale reţelei de socializare Facebook, Joanna Shields, pleacă din companie pentru a se alătura unui proiect susţinut de guvernul britanic şi care are ca scop crearea în Londra a unui centru care să concureze cu Silicon Valley din SUA, potrivit New York Times.
Tech City Investment Organisation (TCIO) a fost înfiinţată în aprilie 2011 pentru a atrage investiţii într-o zonă din estul Londrei şi pentru a susţine extinderea companiilor aflate la început.
Proiectul a atras parteneri precum Cisco, Google şi Intel.
“Succesul Tech City arată ce se poate întâmpla când susţinem unele din cle mai inovative companii să crească”, a declarat premierul britanic, David Cameron.
Shields, care se va alătura TCIO în ianuarie, a afirmat că va conduce eforturi cu scopul de a transforma Londra în cel mai important centru tehnologic din lume.
Plecarea şefului pentru Europa va reprezenta o lovitură pentru Facebook, în contextul încercărilor companiei de a linişti acţionarii după dezamăgirea cauzată de listarea din mai.
Temerile legate de încetinirea ritmului de creştere a veniturilor au condus la înjumătăţirea preţului acţiunilor Facebook, la 19 dolari, de la 38 de dolari la listare.
Facebook a deschis recent un centru de inginerie la Londra, primul din afara SUA.