Laurențiu Barbu
Criza refugiaţilor a scos şi ea, la iveală, în social media, un ocean de neştiinţă şi de zoaie resentimentare, de militantism fanatic, de focare de feroce infecţie de tip naţionalist. Ele nu spun însă toată povestea.
E la modă ca, pe măsură ce recurgem tot mai asiduu la reţelele de socializare, devenind din ce în ce mai dependenţi de ele, să le şi dispreţuim din ce în ce mai afişat. Dă bine să ne mefiem de Facebook, să suspectăm Twitter, să înjurăm whatsapp, Instagram şi Tumblr cu aproape aceeaşi furie şi obidă cu care detestăm globalizarea. De care ne temem rău, pentru că, sufocaţi de un complex de inferioritate, credem că nu i-am putea face faţă. Şi că ne-ar răpi ţărişoara.
Pe care, de la Iliescu (de fapt de la Dej şi Ceauşescu încoace) nu încetăm s-o salvăm în fel de fel de “fronturi naţionale”, tot conjurându-ne sfânta voinţă de a nu o “vinde”. Moşierilor. Burjuilor. Evreilor. Americanilor. Corolarul acestei angoase e frica de a ne pierde identitatea. Ne asigurăm că nu ne-am pierdut-o prin ieşiri dacomane, stropşeli rasiste şi antisemite, blesteme antimaghiare, vituperări nedemocratic anticomuniste şi gâdilări de vechi prejudecăţi fasciste. De pildă cea care, în pofida evidenţei, pune, în mod absurd, semn de egalitate între evrei şi comunişti.
Excesele resentimentare, extremismul izvorât din ură, în speţă din frica de alteritate şi ultranaţionalismul, ori fundamentalismul religios, ca bube vizibile ale unei crize identitare, au cotropit până şi paginile şi „zidurile” unor jurnalişti cunoscuţi pentru angajamentul lor democratic, liberal şi antiautoritar. E vorba aici, parţial, de reacţii viscerale, subconştiente, de inadecvare la globalizare. Dar în mare măsură avem de-a face şi cu rezultatul unei sistematice şi eficiente propagande antidemocratice.
Rusia lui Putin aţâţă focul multor febre maladive, finanţând ori încurajând exploziile de intoleranţă, de rasism, antisemitim, xenofobie şi antiliberalism de sorginte comunistă. Doctrinarii Kremlinului şi prietenii lor din lume, nu în ultimul rând din România, sunt complet indiferenţi la natura ideologiilor care hrănesc metastazele extremiste. Contează doar să fie eficiente în a stârni conflicte greu de stins. Şi, evident, să fie antiamericane
Uităm, frecvent, că există şi o altă latură, nu mai puţin eficientă, însă de această dată salutară a mediilor sociale. Cea care preia şi transportă, mai cu seamă către tinerii alfabetizaţi informaţional, chipul sublim al omeniei, demascând hidoşenia cruzimii. Pe scurt: reţelele de socializare nu sunt nici bune, nici rele. Sunt şi una şi alta. Sunt aşa cum le facem noi să fie. Sunt cum suntem noi. Iar exemple pozitive concrete se găsesc cu duiumul. Am dat recent peste postarea, pe Facebook, a unui prieten oripilat, pe drept, de mulţimea site-urilor virulent antioccidentale, saturate de un spirit inchizitorial. De pildă „site-urile xenofob-legionarofile-cvasiSergiuNicolaescu-jostotceestrăin”.
Autorul postării, Barbu Mateescu, se întreabă, în context, cine oare finanţează anumite publicaţii online: „Cine bagă bani în fluierul.ro, efemeride.ro, cocoon.ro și în genere vorbind toate site-urile dacopate, anti-UE, anti-NATO, anti-SUA, conspiraționiste, cu știri bombă despre asteroizi și răul pe care vrea să ni-l facă nouă vestul câh (și niciodată, niciodată Rusia)? Ghiță (cu ultimii bani rămași pe card după ce l-au ras avocații și RTV) sau FSB? Că Bogdan Diaconu n-are destul cash iar Vadim e terminat.”
În reacţie, Cristi Ştefănescu, un comentator avizat, îşi exprimă teama, nu lipsită de temei, „că nici măcar nu e nevoie de bani, (întrucât) se găsesc destui voluntari pentru această dimensiune a delirului”. Alt comentator se întreabă cui prodest, “de ce, care e scopul?”
Ar fi extrem de important ca democraţiile autentice, liberale, să înceapă să ia aceste întrebări în serios şi să le răspundă corect. Se ştie, graţie unor Arthur Koester, George Orwell, Aldous Huxley şi Hannah Arendt, că dezinformarea foloseşte propagandei totalitare, care acţionează cu terorismul întru destabilizarea şi distrugerea democraţiilor. La mijloc e o încercare de preluare a puterii de către o nouă tiranie. Zdrobirea adversarului reclamă derutarea lui şi demolarea sistemului său de alianţe.
Asemenea tentative au nevoie de naraţiuni apte să mobilizeze gloata, în speţă mase mari, needucate. Ca atare, ele recurg la explicaţii simpliste, de preferinţă supranaţionale, precum mitul antisemit, adaptându-le condiţiilor locale, unde se exacerbează varii forme de ultranaţionalism, spre a se obţine învrăjbirea generală şi crearea condiţiilor de haos propice strigătului de ajutor cerut tiranului.
Aparatul tiraniei îl aşteaptă în linişte, promovând prin propagandă amplificarea unei crize al cărei apogeu fie să coincidă cu un scrutin, fie să dea naştere unor revolte. Anticipatul succes, materializat ca în Germania anilor 30, prin preluararea puterii pe cale democratică şi desfiinţarea statului de drept, ar fi greu să aibă loc în absenţa reţelelor de socializare. Prin intermediul cărora se transmit cel mai rapid şi eficace mesajele de ură.
Or, nici oamenii liberi, educaţi, conştienţi şi responsabili nu sunt siliţi să stea cu mâinile în sân. Excluşi, în vaste zone postcomuniste, din televiziuni înregimentate de oligarhi în serviciul aceloraşi tiranii sau în slujba aliaţilor lor din tagma marilor corupţi, adepţii libertăţii se folosesc de aceleaşi medii spre a demonta ironic, uneori sarcastic, ca şi prin informare clară, succintă, la obiect, minciunile totalitare.
Le urez succes. În ce mă priveşte, cred că viitorul ar trebui să aparţină confruntării făţişe şi demontării, prin informaţie de calitate, a minciunii-agitprop şi a mesajelor de ură, iar nu eforturilor represive tot mai insistente, menite a a le cenzura şi pedepsi.
Sursa: http://www.dw.com