8 modalităţi simple de a-ţi promova afacerea cu un concurs pe reţelele sociale

Concursurile organizate pe reţelele sociale reprezintă o metodă excelentă de a-ţi dezvolta afacerea şi în acelaşi timp te pot ajuta să realizezi foarte multe obiective conexe la fel de importante.

Promovarea pe reţelele sociale a devenit o parte esenţială a oricărei afaceri de succes.

De fapt, 90% dintre brand-urile de top declară că promovarea pe reţelele sociale ar trebui să facă oligatoriu parte din strategia lor de vânzări.

Cu peste 2 miliarde de utilizatori pe reţelele sociale în întreaga lume, nu mai trebuie să rămâi limitat doar la clienţii care vin în magazinul fizic pentru a cumpăra. De fapt, una dintre cele mai eficiente modalităţi de a-ţi promova produsele este să organizezi un concurs pe reţelele sociale, pentru a-ţi creşte vânzările.

Nu eşti convins încă?

Iată opt modalităţi testate de a-ţi promova afacerea cu un concurs pe reţelele sociale.

1. Promovează-ţi cel mai bine vândut produs

Dacă există un produs care se vinde mereu foarte bine şi este preferat de clienţi, poţi folosi popularitatea acelui produs pentru a genera mai multe lead-uri şi mai multe vânzări.

Dacă oamenii pot câştiga produsul lor preferat într-un concurs, sunt mult mai multe şanse de interacţiune, în comparaţie cu alte premii oferite.

Chips-urile de la Uglies Kettle au trei arome: grătar, sare de mare şi sare şi oţet. Pentru că majoritatea clienţilor le preferă pe cele cu sare şi oţet, compania a decis să profite de acest context şi a lansat un concurs pe reţelele sociale, în care premiul era 6 pungi de chips-uri cu exact aroma preferată de cei mai mulţi clienţi. Concursul a generat 310 Like-uri şi 510 comentarii, aşa că putem spune că a avut succes.

2. Colaborează cu un influencer pentru a-ţi promova afacerea

Un parteneriat cu influencerii are două efecte benefice: îţi amplifică prezenţa pe reţelele sociale şi ajută la promovarea produselor şi serviciilor pe care le vinzi.

Aproximativ 49% dintre consumatori declară că se bazează pe recomandările influencerilor atunci când vor să achizioneze un produs sau un serviciu. Aşa că atunci când consumatorii văd un influencer folosindu-ţi produsele, vor percepe această relaţie ca pe o aprobare pentru brand-ul tău în general.

Parteneriatul cu un influencer te va ajuta şi în momentul în care decizi să lansezi un concurs, deoarece brand-ul tău va avea vizibilitate în întreaga reţea de urmăritori ai influencerului.

Mehron Make Up la intrat într-un parteneriat cu celebrul influencer Mimi Choi pentru a-şi promova concursul. Având sprijinul unui makeup artist cunoscut care lucrează cu celebrităţi, i-a ajutat pe cei de la Mehron să-şi consolideze credibilitatea şi să-şi promoveze produsele ca fiind aprobate de profesionişti.

3. Condiţionează participarea la concurs de achiziţionarea unui produs

Cere-le urmăritorilor tăi să achiziţioneze un produs pentru a putea participa la concurs. Cu această metodă te asiguri că lumea nu participă doar cu speranţa că vor câştiga produse gratis, ci vei avea deja vânzări suplimentare.

Trebuie să fii atent la limita pe care vrei să o setezi: dacă utilizatorii vor fi nevoiţi să cheltuiască 100 de euro doar pentru a câştiga o reducere sau un produs gratis, nu vei vedea multă lume care se înscrie la concurs. Nu complica prea mult metoda de participare sau felul în care este ales câştigătorul: acest lucru poate să îndepărteze oamenii.

Iată un exemplu de succes al celor de la Dunkin Donuts: câştigătorul concursului a primit gogoşi gratis pentru un deceniu, iar pentru a participa, lumea trebuia doar să achiziţioneze o cafea sau un sandwich.

4. Cere-le participanţilor la concurs să adauge un review despre produsele sau serviciile tale

Cere-le participanţilor la concurs să adauge un review despre produsele sau serviciile tale şi să menţioneze de ce consideră că ar trebui să câştige. Poţi să share-uieşti aceste comentarii încă înainte să se termine concursul.

Review-urile au un impact semnificativ asupra deciziilor de achiziţie, deoarece 91% dintre consumatori au încredere în ele şi le citesc înainte de a cumpăra un produs. Când clienţii tăi potenţiali vor vedea review-urile pozitive, şansele de a avea mai multe vânzări vor creşte foarte mult.

Este greu să obţii review-uri, poţi să trimiţi e-mail după e-mail, dar consumatorii să nu-ţi răspundă. Dar dacă vei condiţiona participarea la concurs de trimiterea unui review, vei observa o creştere semnificativă a numărului lor. Această metodă le permite de asemenea fanilor să interacţioneze cu brand-ul tău în mod simplu şi direct, reprezentând un câştig pentru toate părţile.

Un exemplu perfect este Microsoft Surface UK, care a decis să lanseze un concurs având ca premiu un notepad Microsoft Surface. Pentru a participa, utilizatorii trebuiau să scrie un review în care să spună de ce le plac notepad-urile Microsoft Surface.

Sfat: Încearcă să foloseşti o aplicaţie ca Wishpond pentru a organiza un concurs la care utilizatorii trebuie să răspundă la o întrebare pentru a participa. Întrebarea poate fi “ce îţi place cel mai mult la brand-ul X?” sau “ce înseamnă brand-ul X pentru tine?”.

Poţi chiar să le ceri utilizatorilor şi poze, pe lângă review-uri.

5. Colaborează cu un alt brand pentru a-ţi promova afacerea

Colaborarea cu un alt brand este o metodă excelentă pentru a-ţi promova afacerea.

Găseşte un brand care vinde produse sau servicii care se potrivesc cu ale tale şi lansaţi împreună un concurs. Acest parteneriat va promova produsele tale către o audienţă combinată.

Colaborarea cu un alt brand este o oportunitate pentru proiecte viitoare, care pot aduce mai multe lead-uri către afacerea ta.

Iată cum a procedat Fab Fit Fun când au colaborat cu zece alte brand-uri. Rata de interacţiune pentru acest concurs a fost mai mare decât oricare alta din anul respectiv.

6. Obţine feedback pentru produse cu un concurs pe reţelele sociale

Un concurs pe reţelele sociale poate fi metoda perfectă de a obţine feedback.

Această abordare va duce şi la creşterea ratei de interacţiune; în plus, folosind informaţiile primite, poţi să îţi schimbi strategia de marketing.

Când Kopari Beauty a ajuns la 100.000 de followeri, au organizat un concurs şi le-au cerut participanţilor să lase un comentariu pentru produsul favorit şi să tag-uiască un prieten. Produsele care au primit cele mai multe comentarii au devenit apoi parte dintr-un pachet promoţional.

Sfat: Încearcă să organizezi un astfel de concurs cu poze; astfel, vei primi şi feedback şi vei obţine şi adresele de e-mail ale participanţilor.

7. Foloseşte hashtag-uri pentru a-ţi promova afacerea

Wave.video şi Mari Smith au organizat împreună un concurs, #WaveVideoADay. Au provocat toţi participanţii să creeze un clip în fiecare zi pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile de marketing folosind hashtag-ul #WaveVideoDay.

Pur şi simplu le-au cerut participanţilor să lase un comentariu la post-ul lor cu concursul şi un link către propriile lor clipuri. Câştigătorul a primit servicii Wave.video gratis pentru o lună.

Trebuie să ştii cum să implementezi strategic hashtag-urile, pentru că, folosite eficient, acestea îţi pot îmbunătăţi impactul, vizibilitatea, pot targeta exact audienţa la care vrei să ajungi sau îţi pot îmbunătăţi strategia SEO.

Hashtag-urile pot funcţiona ca nişte cuvinte-cheie: când utilizatorii vor să te găsească sau să îţi găsească produsele, hashtag-urile adăugate la concursuri pot reprezenta punctul perfect de început pentru căutare.

8. Promovează toate caracteristicile produsului oferit ca premiu

Deoarece un concurs pe reţelele sociale generează foarte multă interacţiune, îl poţi considera o reclamă pentru produsele tale. Aşa că poţi detalia toate caracteristicile produsului oferit ca premiu, pentru ca potenţialii clienţi să afle cât mai multe informaţii.

Iată un exemplu al celor de la Bumpbox: au folosit un concurs organizat pe reţelele sociale şi au detaliat toate caracteristicile produsului oferit ca premiu.

Această strategie funcţionează nu doar pe site-ul tău, descrierea detaliată a produselor poate genera vânzari şi pe alte platforme.

Concluzie

Concursurile organizate pe reţelele sociale reprezintă o metodă excelentă de a-ţi dezvolta afacerea şi în acelaşi timp te pot ajuta să realizezi foarte multe obiective conexe la fel de importante.

Pe scurt, iată cele 8 modalităţi simple de a-ţi promova afacerea cu un concurs pe reţelele sociale astăzi:

  1. Promovează-ţi cel mai bine vândut produs
  2. Colaborează cu un influencer pentru a-ţi promova afacerea
  3. Condiţionează participarea la concurs de achiziţionarea unui produs
  4. Cere-le participanţilor la concurs să adauge un review despre produsele sau serviciile tale
  5. Colaborează cu un alt brand pentru a-ţi promova afacerea
  6. Obţine feedback pentru produse cu un concurs pe reţelele sociale
  7. Foloseşte hashtag-uri pentru a-ţi promova afacerea
  8. Promovează toate caracteristicile produsului oferit ca premiu

Laurențiu Barbu
ADX Digital Agency
0769.6565.00

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl