Cei 3 C care te ajută să ai o pagină de succes

[dropcap]Î[/dropcap]nainte de a vedea cum putem avea o pagină populară în social media, trebuie să vă spun un secret: nu există nicio formulă magică (cel puțin deocamdată!) prin care să ai 100.000 de followers peste noapte. Există însă câteva practici care te ajută să crești o pagină pe orice platformă de social media. Iar principalele lucruri pe care trebuie să le ai în vedere, atunci când vrei să crești o pagină, sunt: conexiunile, conținutul și consecvența, pe care i-am denumit generic ”Cei 3 C”. Dar să le luăm pe rând:

1. Conexiunile. Folosește-ți relațiile din viața reală pentru a-ți construi comunitatea din social media. Asta este valabil pentru orice canal de social media – primii cu care ar trebui să te conectezi pe o platformă sunt prietenii și familia, pentru că oamenii care țin la tine vor fi cei mai mari susținători ai tăi. Aceștia reprezintă, practic, fundația de care ai nevoie pentru a construi o comunitate.

Apoi, folosește comunitățile pe care le ai pe alte rețele de socializare, pentru a atrage oameni pe o pagină nouă. Ai cont și de Twitter, și de Facebook, și de Google+, dar vrei să îți creezi o comunitate și pe LinkedIn? Anunță-i pe toți cei care te urmăresc pe aceste canale că ai cont și pe LinkedIn și reține un lucru foarte important: toate canalele de social media pe care le folosești trebuie să fie interconectate,

2. Conținutul. Luăm tot LinkedIn ca exemplu. Ce știm despre această această rețea? Știm că toată lumea este prezentă pe ea din motive de business, de carieră, așa că fă din pagina ta o sursă de informație pentru industria din care faci parte. Postează informații utile, păreri proprii despre anumite probleme din industrie sau pe anumite teme de interes, astfel încât cei care te urmăresc să fie ”obligați” să distribuie mai departe acest conținut. Asigură-te însă că de fiecare dată când postezi pe pagina de LinkedIn, să distribui acest conținut și pe celelalte canale de social media în care ești prezent. Dacă nu te simți foarte stăpân pe tine pentru a crea conținut original, începe prin a distribui conținut relevant de pe bloguri sau site-uri de specialitate.

3. Consecvența. Postează cât poți de des, pentru a-i face pe oameni să revină mereu pe pagina ta. Poți să creezi chiar o ”rubrică” săptămânală (Marketingul de Joi, de exemplu), prin care te ”obligi”, practic, să postezi în fiecare zi de joi diferite lecții sau sfaturi de marketing. Sau, dacă vorbim de Google+, care este o rețea mai ”vizuală”, pe aceeași temă, poți posta infografice sau diferite clipuri video cu studii de caz.

O pagină personală sau de business, indiferent de rețeaua de socializare, poate ajunge populară doar dacă îi alocați timp și, în funcție de rezultatele dorite, și bani. În plus, ar trebui să alocați timp și studierii fiecărei platforme de socializare pe care doriți să o utilizați, pentru a ști ce tip de conținut are cel mai mare succes pe fiecare, ce tip de audiență are fiecare și care sunt cele mai bune practici pentru fiecare în parte.

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0