Învaţă de la companiile mari cum să fii „social” (1)

[dropcap]C[/dropcap]u bugete enorme şi departamente întregi dedicate social media marketingului, business-urile mari au conceput câteva moduri extrem de inovative pentru a folosi social media, scrie inc.com. Iată câteva lecţii pe care business-urile mici le pot extrage din campaniile celor mari.

Dacă vrei să creezi o aplicaţie, atunci fă-o unică.

Gândeşte „outside the box”, cum spun americanii, adică în afara tiparelor. Nike a creat o aplicaţie care nu are nicio legătură cu pantofii de sport pe care îi produce. Nike Training Club este o aplicaţie de training care le oferă utilizatorilor un antrenor personal pe mobil, cu antrenamente customizate, ghid audio şi sfaturi la cerere. Corvida Raven, strateg în social media şi blogger la Shegeeks.net, consideră că business-urile mici ar trebui să aibă o direcţie clară înainte de a intra cu capul înainte pe tărâmul aplicaţiilor mobile. Ea mai spune că business-urile mici ar trebui să vină cu ceva inovativ şi eficient, nu cu ceva redundant şi neproductiv, dar care e la îndemână şi, evident, mult mai uşor de realizat.

Pune-ţi fanii la treabă! Invită-i să îţi creeze clipuri video de promovare.

Sony Music s-a parteneriat cu brandul Michael Jacskon pentru „Behind the Mask”, un proiect prin care utilizatorii puteau crea un clip video pentru melodia cu acelaşi nume a Regelui Pop. Fanii au avut oportunitatea de a crea propriile lor clipuri home-made, în care puteau veni cu diferite pancarde, background-uri, se puteau filma cântând la un instrument sau vocal, iar cele mai bune imagini au fost alese pentru clipul melodiei, ce a fost lansat pe 14 iunie 2011. În mod similar, business-urile mici îi pot „recruta” pe cei mai entuziaşti fani ai lor pentru a crea diferite video-uri pentru o potenţială reclamă, sau care conţin testimoniale, care apoi să fie postate pe site-ul companiei, pe pagina de Facebook, Tumblr, YouTube sau alte site-uri de social media în care compania este prezentă.

Solicită sugestii şi feedback de la cei care te urmăresc pe social media.

Când Morgan Johnston, social media strategist pentru JetBlue, a fost chemat într-o şedinţă, alături de colegii săi, pentru a vedea cum pot crește brand-awareness-ul pe contul de Twitter al companiei (@JetBlueCheeps), aceştia au venit cu ideea de a deschide o discuţie cu toţi cei care îi urmăreau pe Twitter, cerânde-le opinii despre ce poate face compania diferit. Trebuie să înţelegeţi că nu trebuie mereu să aveţi toate răspunsurile. Social media reprezintă o oportunitate unică de a vă conecta cu fanii, clienţii şi potenţialii clienţi. „Interacţionaţi pe Twitter. Este o modalitate excelentă de a avea o prospectare a pieţei în timp real”, recomandă Johnston.

Dezvoltă campanii de promovare exclusive pe social media.

În 2010, JetBlue a conceput campania Twitter Ticket Giveaway – compania scria pe Twitter anumite locaţii secrete din New York, Buffalo şi Boston în care oamenii puteau primi bilete de avion gratis – pentru a celebra aniversarea de 10 ani a companiei. Trimiţând un tweet care îndeamnă la acţiune, business-urile se pot conecta cu fanii lor într-un mod atractiv, amuzant, răsplătindu-şi, în acelaşi timp, cu diferite cadouri, clienţii şi fanii.

În articolul de mâine veți putea citi despre alte 4 lecții de Social Media pe care le putem învăța de la brandurile mari. 

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0