Campanii de marketing pe Facebook – Studiu de caz Luxury Link

[dropcap]S[/dropcap]ocial Media nu funcționează pentru brandurile de lux. Cel puțin așa reiese dintr-un studiu, realizat de L2, în care au fost analizate 250 de branduri de lux și care arată că în ultimii patru ani, doar 0,25% din noii clienți cu bani au fost aduși de Facebook. Studiul îl aveți aici. Însă, asta nu înseamnă că sunt și excepții, tocmai de aceea vom încheia săptămâna cu un studiu de caz, în care audiența este formată din oameni cu bani. Este vorba despre Luxury Link, un agregator de oferte de vacanțe și hoteluri de lux, care, în urma unei campanii pe Facebook, a avut rezultate foarte bune.

Care au fost obiectivele?

Luxury Link a dorit creșterea engagement-ului și a vizibilității brandului printre consumatorii de călătorii de lux – prin oferirea unui mediu în care oamenii să împărtășească experiențele lor de călătorie în destinații de lux și idei noi de destinații scumpe -, dar și creșterea vânzărilor – prin intermediul unor promoții relevante pentru comunitate.

Care a fost abordarea?

Pentru a crea comunitatea pe Facebook, care acum numără peste 170.000 de fani, Luxury Link a apelat la Facebook Ads – prin aceste anunțuri plătite, Luxury Link oferea pachete interesante de călătorie, dar și posibilitatea de a discuta cu un expert în călătorie, pentru toți cei care erau pasionați de asta. Targetarea s-a făcut după cuvinte precum ”Chanel”, ”Fendi”, ”Prada” sau ”Sturbucks”, dar și după starea civilă, țintind oameni căsătoriți. Un exemplu de anunț care a atras fani în comunitatea Luxury Link este acesta: Luați-vă o vacanță de lux cu 65% reducere. Rezervați-vă azi călătoria visurilor!

Pentru a încuraja implicarea oamenilor în discuțiile de pe pagina de Facebook a firmei, Luxury Link a organizat diferite concursuri la care oamenii putea câștiga diferite vacanțe. Unul dintre concursuri presupunea ca fanii să ghicească locația în care făcută poza postată pe wall – pentru acest concurs, se posta săptămânal o poză -, încurajându-i astfel pe fani să comenteze.

Mai mult, pentru a ajunge și la prietenii fanilor paginii, Luxury Link s-a folosit de serviciul de Sponsored Stories – aici, au fost postate destinații tropicale precum Fiji sau Tahiti, dar și hoteluri spectaculoase din Insula Moorea, care au determinat oamenii să dea share, like sau să comenteze. Astfel, toți prietenii fanilor care făceau aceste acțiuni, vedeau postările respective.

Care au fost rezultatele?

Vânzările pentru pachetele de călătorie s-au dublat, vizitele lunare pe site-ul firmei au crescut cu 30 de procente, iar 90% dintre fanii paginii de Facebook care au cumpărat pachete de călătorie au fost clienți noi ai Luxury Link. În concluzie, dacă îți cunoști foarte bine audiența, dacă selectezi foarte bine oamenii pe care îi vrei în comunitatea ta, dar și dacă știi cum să îi faci să se conecteze cu tine și știi ce și când să le oferi ceva în schimbul interesului lor pentru tine, atunci e imposibil să nu ai rezultate. Cum am spus și în alte dăți, ca să atragi oamenii în social media, indiferent de clasa lor socială, trebuie să știi să le spui o poveste extraordinară, să îi faci părtași la povestea ta, dar și să îi recompensezi.

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0