Instagram, un nou succes de milioane de dolari!

Deși aplicația Instagram a apărut în App Store în anul 2010, a ajuns deja la 100 de milioane de utilizatori activi lunar.

Noile cifre furnizate de rețea arată că alte 10 milioane de oameni au devenit activi în ultimele 5-6 săptămâni. Este impresionat cum la numai 28 de luni de la lansare a devenit una dintre cele mai folosite aplicații din lume. La început, Instagram a fost lansată ca o aplicație destinată numai pentru iPhone, ajungând relativ repede la 30 de milioane de utilizatori, dar strategia s-a extins și pe Andoid ceea ce a adus mult mai mulți utilizatori. Pentru că a realizat ce succes poate aduce această aplicație, Facebook a cumpărat-o cu aproximativ 700 de milioane de dolari. Mulți au fost suprinși să afle cât de mult plătește cea mai mare rețea de socializare pentru o aplicație în care s-au investit aproximativ 500.000 de dolari. Explicații ar fi însă, de la dorința de a împiedica alte companii să cumpere Instagram, până la estimarea că aplicația va crește enorm de mult, cam în genul evoluției YouTube de când a fost preluat de Google. Pe Instagram sunt „urcate” zilnic peste cinci milioane de fotografii. „Este uşor de văzut că asta e o realizare pentru o companie, dar cred că, în realitate, e o realizare pentru comunitatea noastră. Acum, mai mult ca niciodată, oamenii ilustrează lumea în timp real folosind Instagram“, spune cofondatorul Instagram, Kevin Systrom.

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0