[dropcap]D[/dropcap]avid Choe, artistul graffiti care a pictat pereţii primului birou Facebook, în urmă cu 8 ani, a devenit milionar după cea mai mare IPO (ofertă publică iniţială) făcută de Facebook anul trecut, pentru că acesta a acceptat să fie plătit în acţiuni, nu în bani. Anul trecut, Facebook a anunţat că va derula o IPO de 5 miliarde de dolari, la un preţ estimat de 53 de dolari pentru o acţiune, ceea ce s-a tradus printr-o valoare estimată a companiei între 75 şi 100 de miliarde dolari. Astfel, artistul Choe s-a trezit că acţiunile sale valorează 200 de milioane de dolari.
În urmă cu 8 ani, artistul de origine coreană în vârstă de 35 de ani, a fost rugat să deseneze pereţii birourilor din Palo Alto, California, oferindu-i-se atunci, de către Sean Parker, preşedintele de atunci a Facebook, posibilitatea să aleagă dacă să fie plătit cu câteva mii de dolari cash sau echivalentul în acţiuni, care a însemnat un număr de 3,77 milioane de acţiuni.
Deşi Choe spune că ideea de Facebook i s-a părut atunci (când a fost rugat să picteze pereţii) „ridicolă şi fără sens”, el a ales totuşi pachetul de acţiuni. Se poate spune că acum a devenit cel mai bine plătit artist pentru o lucrare, depăşindu-l chiar şi pe Damien Hirst, care a înregistrat un record de vânzări la licitaţia Sotheby, în 2008, când în două zile au fost vândute lucrări de-ale lui în valoare de 111 milioane de lire sterline, adică aproximativ 168 de milioane de dolari.
Acum un artist de succes, Choe a refuzat să vorbească despre acest noroc căzut din cer. Nu numai el s-a trezit dintr-o dată milionar, ci aproape 1000 de oameni, „consilieri” ai companiei în anii de început, care au fost plătiţi cu pachete de acţiuni ce valorau între 0,1 şi 0,25% din companie. Aceste cifre se traduc acum în zeci şi sute de milioane de dolari. Artistul corean a pictat anul trecut şi pereţii birourilor din Menlo Park, iar în acest video se poate vedea cum este „ajutat” chiar de fondatorul Mark Zuckerberg. Dintre lucrările artistului fac parte şi coperta albumului Collision Course a trupei Linkin Park cu rapperul Jay-Z, apărut în 2004, dar şi posterul cu preşedintele american Barack Obama, pe care acesta îl ţine la Casa Albă, după cum scrie New York Times. Stangaci, Choe a spus pentru revista ION, o publicaţie despre artă, muzică şi stil, editată în Vancouver, că el a dezvoltat „un stil murdar”, pentru că mâna lui stângă mereu îi murdărea lucrările atunci când era mic şi a recunoscut că uneori, în lucrările sale, foloseşte chiar şi propriul sânge.
Comments
Loading…