De ce Instagram va fi regele social media în 2014

[dropcap]I[/dropcap]nstagram a trecut peste noapte de la o platformă de poze portret la o platformă pe care se spun poveşti. Şi a devenit rapid o ameninţare pentru treimea Facebook, Twitter, LinkedIn, care făcea legea în social media. Cum e posibil? Pentru că Instagram le oferă brandurilor oportunitatea de a-şi spune povestea prin intermediul imaginilor.

De când eram copii, imaginile au jucat un rol semnificativ în abilitatea noastră de a înţelege şi de a ne conecta cu poveştile. Fie că vorbim de o carte cu poze, pe care ne-o citea mama înainte de culcare, fie că vorbim de o carte de colorat pe care o primeam de Crăciun, imaginile ne-au făcut mereu să înţelegem mai bine povestea şi să ne putem conecta la ea. În marketing, storytelling (spunerea unei poveşti) este o artă, care trebuie luată în considerară şi aplicată ca o ştiinţă.

Arta de a spune o poveste este ca un adeziv necesar pentru construirea unor relaţii mai puternice cu audienţa ta şi a unei identităţi de neuitat. Poveştile perfecte sunt acele poveşti care sunt distribuite mai departe, cele care nu se uită şi care se transmit de la o generaţie la alta. Într-o lume plină de zgomot, este important ca brandurile să îmbrăţişeze storytelling-ul ca fiind una dintre cele mai bune modalităţi de a străpunge zgomotul şi a ieşi în faţă. În 2014, Instagram va continua să ofere brandurilor oportunitatea de a avea succes în social media, pe măsură ce va deveni o platformă mult mai matură pentru marketeri. Cu siguranţă anul 2014 este anul platformei Instagram – multe branduri din industrii plictisitoare au început să se marketeze pe Instagram, iar acest trend va continua cu siguranţă. Iată însă şi câteva motive pentru care Instagram va face regulile în 2014.

Social Media devine mai vizuală

Este imposibil să prezici viitorul fără să iei în considerare acţiunile trecute. Dacă ne uităm cu 12 luni în urmă, vom vedea că a fost o creştere semnificativă a numărului de poze distribuite pe social media. Cu platforme precum Snapchat, Instagram, Twitter şi Facebook care s-au concentrat mai mult ca oricând pe poze şi pe funcţii vizuale, e clar că acesta este viitorul care se conturează pentru social media. În plus, aproape două treimi dintre cele mai valoroase branduri din lume sunt active pe Instagram, scrie Mashable, iar toate brandurile prezente pe această platformă postează cel puţin o fotografie pe săptămână. Între trimestrul al treilea din 2012 şi trimistrul al treilea din 2013, prezenţa companiilor pe Instagram a crescut considerabil, brandurile postând mai des şi atrăgând tot mai mulţi utilizatori. Aproape 32 de milioane de persoane sunt active lunar pe Instagarm, reţeaua de socializare având una dintre cele mai rapide rate de creştere a numărului utilizatorilor.

Postările sponsorizate devin mainstream

Instagram şi-a prezentat deja abordarea cu privire la reclame, prin intermediul unor companii precum Levi’s şi Bem & Jerry, iar rezultatele au fost pozitive. Asemenea multor platforme publicitare, Instagram a măsurat succesul analizând diferiţi indicatori calitativi şi cantitativi, care se referă în special la popularitatea atinsă de acele campanii. În timp ce publicitatea în social media va continua să se dezvolte şi să aibă succes şi în 2014, postările sponsorizate, promovate de oameni cunoscuţi, vor reprezenta instrumentul de marketing care va creşte mult platforma Instagram. Sunt mii de utilizatori populari pe Instagram, care influenţează cultura şi comportamentul consumatorilor. Aceste persoane trebuie identificate şi plătite pentru a posta despre brandul tău – acesta va fi un trend al anului viitor.

Instagram nu a atins punctul maxim

Acesta e doar începutul. Încă nu am văzut adevărata putere de marketing a acestei platforme, dar o vom vedea în 2014. Terenul e pregătit, iar marketerii încep în sfârşit să înţeleagă cum pot să folosească o unealtă precum Instagram, pentru a-şi spune povestea şi a se conecta cu audienţa lor într-un mod mai atrăgător. Este uimitor să vezi cum Instagram continuă să crească şi creşte într-un ritm extrem de alert. Dacă nu eşti încă prezent pe Instagram, ar trebui să te mai gândeşti o dată. Pentru că s-ar putea să pierzi cel mai rapid tren spre succes.

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0