Facebook-ul nu mai este cool pentru adolescenți

[dropcap]C[/dropcap]e faci când vrei să te ascunzi de părinții tăi? Renunți la Facebook! Se pare că aceasta este noua tendință printre adolescenții care vor să fugă de ochii curioși ai părinților lor.

Adolescenții vor să facă lucruri pe care nu le fac părinții lor și să meargă în locuri în care părinții lor nu merg niciodată. Cu alte cuvinte, ultimul lucru pe care adolescenții îl vor în ziua de azi este să se logheze pe Facebook, scrie marketwatch.com.

Mai puțini adolescenți pe Facebook, mai mulți în online

Într-un conference call de săptămâna trecută, în care s-au discutat aspectele celui de-al treilea trimestru al celei mai mari rețele de socializare din lume, Facebook a recunoscut că începe să nu mai fie atrăgătoare pentru adolescenții din America. ”Am văzut o scădere a utilizatorilor zilnici, mai ales printre adolescenți”, a spus CFO-ul Facebook, David Ebersman, deși a adăugat că gradul de utilizare al acestei rețele de către adolescenți a rămas stabil între al doilea și al treilea trimestru. Nimeni însă nu este convins de acest lucru.

”Cei care au astăzi 13 ani aveau 4 ani când Facebook a fost lansat”, spune Larissa Faw, editor al publicației Youth Markets Alert. ”Așa cum se întâmplă în cazul McDonalds sau Nike, ei au trăit mereu într-o lume în care a existat acest site. Ei vor acum să descopere locuri noi în care să își petreacă timpul.”

Procentul adolescenților care folosesc Twitter a depășit Facebook-ul pentru prima oară, potrivit unui raport lansat luna trecută de către banca de investiții Piper Jaffray. Numai 23% dintre adolescenți folosesc Facebook, cu 10% mai puțin decât în primăvară, potrivit acestui studiu. Între timp, 26% dintre adolescenți folosesc Twitter, comparativ cu 30% în primăvară. E clar că adolescenții încep să renunțe la cele mai cunoscute platforme de socializare. Întrebarea este însă – Unde se duc?

Instagram este una dintre noile opțiuni ale tinerilor, a cărui utilizare în rândul acestora a crescut de la 17% la 23%, tot din primăvară. Pe de altă parte, numărul total al adolescenților care folosesc platforme de social media a luat avânt, ajungând la un procent de 17% față de 3%. Motivul este complex și nu ușor de identificat, spune Kristy Reynolds, profesor de marketing la Universitatea din Alabama. ”Facebook nu mai este atât de cool cu tinerii.” Desigur, tinerii stau rar în același loc pentru mult timp. Ei fac ceea ce toți cei de vârsta lor fac: Își formează propriile lor grupuri și petrec timp pe alte site-uri de nișă, mai puțin cunoscute, care sunt departe de dominația Facebook.

No more drama

”Ei încearcă să scape de dramă”, spune și Dan Schawbel, fondator al Millennial Branding, o firmă de management și consulantanță. (Adolescenții au în jur de 300 de prieteni versus 79 de followers pe Twitter, potrivit unui studiu făcut de Pew Research Center anul acesta.) Drama nu se referă numai la agresivitatea online, spune acesta, ci poate să însemne și numai cititul statusurilor foștilor amici sau comentariilor pe care aceștia le postează pe wall-urile noilor prieteni.

Există și un alt motiv pentru care tinerii caută noi locuri online de petrecere a timpului liber: ei încearcă să își exprime independența și se separă astfel de părinții lor. De altfel, 7 din 10 adolescenți sunt prieteni cu părinții lor pe Facebook, potrivit studiului citat mai sus. ”Când mama ta începe să posteze poze cu tine de când erai bebeluș, fiind acum la liceu, este destul de stânjenitor”, spune Jonathan Wai, cercetător științific în psihologie în cadrul Programului de Identificare a Talentelor de la Duke University. Adolescenții se feresc de asemenea să împărtășească detalii despre viața lor socială acolo unde părinții lor pot citi sau se feresc să fie tăguiți în pozele din vacanțele familiei, care nu sunt foarte flatante pentru un tânăr.

Pe de altă parte, părinții și copiii își dau check in împreună pe Facebook, spune Kelli Krafsky, care a scris cartea ”Facebook and Your Marriage”, împreună cu soțul său Jason.

Toți cei trei copii ai săi adolescenți, de 18, 16 și 14 ani, folosesc social media. Copilul său care are 12 ani este prea mic pentru asta, spune ea. Fiica ei, Jaelyn, de 16 ani, și-a extins preferințele online. ”Stau și pe alte site-uri de socializare la fel de mult (ca pe Facebook – n.r.)”, spune ea. Kelli și Jaelyn au o relație atât online, cât și offline, foarte apropiată, dar Jaelyn mai are câteodată nevoie de intimitate. ”Aș prefera ca părinții mei să nu îmi comenteze statusurile, dar ei o fac”, spune tânăra. ”Vrei ca prietenii tăi să comenteze. Adulții aproape că omoară conversația.”

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Comments

Leave a Reply

2 Pings & Trackbacks

  1. Pingback:

  2. Pingback:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0