Google și Facebook ar putea lupta pentru noi împotriva lui Big Brother

[dropcap]Ș[/dropcap]tim cu toții conceptul de Big Brother, mulți dintre noi ne-am cutremurat de varianta lumii imaginate de George Orwell în cartea sa ”1984”, în care ochiul vigilent al Fratelui Cel Mare ne spiona și analiza fiecare mișcare, dar am gândit mereu că aceasta este doar o ficțiune și că niciodată omenirea nu ar putea trăi așa ceva. Oare?! Ceea ce trăim astăzi are multe elemente din ceea ce a imaginat Orwell; este consecința inevitabilă a progresului și a dezvoltării, care ne transformă cele mai urâte coșmaruri, dar și cele mai minunate viziuni în realitate.

Eugene Kaspersky, expert în securitate, a vorbit la Summitul Web de la Dublin, atrăgând atenția oamenilor că ceea ce astăzi acceptăm ca pe ceva absolut normal, acum 50 de ani ar fi generat proteste de stradă, referindu-se în special la camerele de supraveghere instalate peste tot, care înregistrează oamenii zi și noapte. La aceeași conferință, oamenii au fost întrebați câți dintre ei au renunțat la vreo companie web după apelul la trezirea la realitate făcut de Edward Snowden, analist IT care a dat publicității documente top-secrete ale NSA (National Security Agency), documente în care se vorbea despre supravegherea Statelor Unite ale telefoanelor oamenilor și comunicațiilor de internet. Doar trei oameni au ridicat mâna. Distanța dintre șocul acestor dezvăluiri și apelul la acțiune este pervers. Povestea este enormă, are multe fețe și e complexă. Pentru unii, adevărul despre serviciile de care sunt atât de dependenți este prea incomod pentru a acționa; este mult mai ușor să spunem ”nu fac nimic rău” și ”nu mă interesează dacă sunt urmărit”. În realitate, apelul la acțiune nu înseamnă ca noi, consumatorii, să renunțăm la viața noastră online și să căutăm instrumente cu caracter anonim cum e Tor sau să începem să ne criptăm email-urile folosind PGP. Nu e rău deloc și ca tehnicile de securitate mai sofisticate să fie folosită la scară largă de către oameni și să intre în conștiința și în obiceiurile maselor.

Problema este că noi nu căutăm deloc, dar absolut deloc servicii care sunt conștiente de necesitatea confidențialității datelor. ”Sunt atât de multe exemple fascinante de valoare creată din distribuirea de date, de la domeniul auto la domeniul sănătății. Problema nu e confidențialitatea, ci încrederea. Nu ne putem refugia în întuneric”, a spus Brad Burnham, de la Union Square Ventures, la același eveniment.

Și revenim acum. Ce anume distribuiți online? Sunteți siguri că ceea ce este online nu poate fi niciodată întors împotriva voastră? Dar datele pe care diferite aplicații pe care le folosiți le au despre voi – de la aplicațiile de taxi, care știu când și unde ați mers sau aplicațiile tip messenger, care știu cu cine și ce ați vorbit?

Toate aceste firme spun că nu au dat niciodată date despre consumatorii lor, dacă nu au avut mandat pentru așa ceva, dar, din ce a apărut în presă, NSA nu a are nevoie de așa ceva – pentru că nu cere informații, și le ia singură. Ceea ce înseamnă că, dacă e adevărat că anumite instituții guvernamentale au acces liber la datele despre consumatorii unor companii online, fără ca acele companii să știe, cum susțin Google și Yahoo, s-ar putea să asistăm la un răspuns ferm. ”Suntem scandalizați de cât de mult a întins coarda guvernul în interceptarea datelor de pe rețele noastre private”, a spus David Drummond, șeful departamentului legal al Google. ”Acest lucru subliniază nevoia unei reforme urgente.”

Supravegherea noastră în mediul online ar trebui să ne preocupe mai mult, iar atunci când ni se pare că firmele, sau guvernul, întind coarda, să luăm atitudine. Iar dacă noi suntem fericiți să acceptăm că viețile noastre online sunt cel mai bine reprezentate de Google, Skype, Yahoo, Facebook și toate celelalte site-uri pe care le folosim în mod frecvent, în ciuda compromisurilor pe care le facem pe aceste platforme comerciale, atunci nu ne rămâne decât să sperăm că aceste firme au puterea de a lupta pentru libertatea noastră de exprimare și pentru confidențialitatea datelor noastre și că ele chiar doresc să facă asta. Și ne mai rămâne ceva de făcut: să ne rugăm ca lumea lui Orwell să nu se adeverească întru totul!

What do you think?

Articol scris de Laurențiu Barbu

CEO & Founder at ADX Digital Agency srl

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0