[dropcap]L[/dropcap]inkedIn a fost lansată în 2003 fără prea mare tam-tam. În scurt timp, Președintele Reid Hoffman și prietenii lui conduceau o rețea de 6000 de membri, dar aceștia erau în principal prieteni, familie sau cunoștințe. 10 ani mai târziu, LinkedIn a crescut la 225 de milioane de membri, este listată la bursă de doi ani și a înregistrat venituri cu 85% numai în ultimul an. Cum a reușit asta?
Model de business de succes
Creșterea fenomenală a #LinkedIn a depins de mai mulți factori. În primul rând, compania nu are competitori în industria de networking profesional, în afară de câteva mici companii din lume precum #Xing în Germania sau #Viadeo în Franța. Apoi, spre deosebire de alte platforme de socializare precum #Facebook, ale cărei venituri vin în principal din publicitate, LinkedIn oprerează pe trei segmente diferite care diversifică fluxul de venituri, și anume: Talent Solutions, Marketing Solutions și Premium Subscriptions.
Talent Solutions, folosite de recruiteri și headhunteri pentru a găsi potențiali angajați, reprezintă cel mai profitabil business al companiei, dar și cel care crește cel mai repede, contribuind cu 53% din veniturile totale. În raportul de pe primul trimestru al acestui an, lansat în luna mai, Talent Solutions a avut o creștere explozivă, generând venituri de 184,3 milioane de dolari, cu 80% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit iStockAnalyst. Pe de altă parte, Marketing Solutions, serviciul prin care se cumpără publicitatea pe site-ul LinkedIn, reprezintă 27% din venituri. Acest segment a înregistrat venituri de 75 de milioane de dolari în primul trimestru, cu 56% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Al treilea segment al business-ului LinkedIn, Premium Subscriptions, care se referă la vânzarea online a abonamentelor pentru produsele companiei, are o contribuție de 20% din cifra de afaceri totală. Veniturile înregistrate pe acest segment au fost de 65,6 milioane de dolari în primele trei luni ale acestui an, cu 73 de procente mai mult decât anul trecut.
Dezvoltare agresivă, creștere pe măsură
Dar, în ciuda poziției sale de lider, LinkedIn caută, încă într-un mod cât se poate de agresiv, noi metode prin care să își crească veniturile, dar și numărul de utilizatori. Astfel, pentru a crește nivelul de conectivitate al utilizatorilor, compania a lansat în aprilie o versiune îmbunătățită a platformei sale Recruiter. Recent a îmbunătățit și aplicația mobilă, care a devenit mai rapidă și mai user-friendly, iar acest lucru s-a vede și în cifre: În primul trimestru, 30% dintre utilizatori au vizitat site-ul prin intermediul aplicației mobile, cu 19% mai mult decât au făcut-o în aceeași perioadă a anului trecut. În plus, în luna aprilie a acestui an compania a plătit 90 de milioane de dolari pentru aplicația de news-reading, Pulse, pe care a adăugat-o în portofoliul de servicii ale firmei. Tot recent, compania a lansat programul Influencer, o platformă de guest blogging, pe care apar postările puse pe site de către cei mai influenți membri. În această listă sunt deja incluși Bill Gates, Barack Obama, Richard Branson sau Primul Ministrul al Japoniei, Shinzo Abe. LinkedIn nu câștigă bani din această platformă, programul având ca obiectiv de a ține utilizatorii mai mult pe site. De altfel, potrivit raportului de pe primul trimestru, utilizatorii au vizitat cu 63% mai multe pagini în această perioadă decât în aceeași perioadă a anului trecut.
A neverending story!?
Creșterea și îmbunătățirea serviciilor oferite de companie au rolul de a atrage mai mulți utilizatori și de a-i ține mai mult conectați, ceea ce va duce, evident, la creșterea veniturilor din publicitate și a celor din serviciile de abonamente premium. Mai mult, în 2013, compania are în plan să crească rata de dezvoltare de produse pe segmentele de Talent Solution și Networking, care vor aduce venituri mai mari de la membrii LinkedIn. Privind mai departe, analiștii așteaptă lucruri mari de la LinkedIn – aceștia estimează o creștere de 50% a veniturilor pe întreg anul 2013 față de anul trecut și una de 180% în 2014. În următorii cinci ani, câștigurile LinkedIn sunt așteptate să crească cu 50% față de media industriei de 19%. Și se poate ca așteptările să fie îndeplinite, în condițiile în care în ultimele 4 trimestre, LinkedIn a avut o creștere suprinzătoare de 350%. Și chiar dacă numărul de utilizatori ai LinkedIn reprezintă doar o mică parte din ce înseamnă Facebook, veniturile acesteia dintâi vorbesc de o poveste de succes care pare că nu e nici pe departe aproape de final.
Comments
Loading…